Transferă un domeniu .ro la Simplenet
Vrei să transferi un domeniu .ro la Simplenet? Transferul de registrar este gratuit și nu prelungește perioada de înregistrare. Data de expirare rămâne cea de la registrarul vechi; reînnoirea o faci separat, când vrei.
Ai două modalități:
- plasezi tu comanda de transfer în zona de client;
- ne trimiți cheia de autorizare într-un tichet și facem noi transferul.
Transferul de registrar mută administrarea domeniului la Simplenet. Nu schimbă deținătorul. Pentru schimbarea persoanei sau firmei care deține domeniul, folosește transferul dreptului de folosință.
Indiferent de metodă, ai nevoie de o cheie de autorizare de la rotld.ro.
RoTLD este autoritatea oficială (registru) pentru domeniile .ro. Se asigură că fiecare domeniu .ro este disponibil tehnic și că este înregistrat o singură dată la nivel mondial.
Registrar este persoana juridică de unde cumperi și înregistrezi un nume de domeniu. De la registrar primești facturile pentru reînnoire când expiră domeniul.
Cum obții cheia de autorizare
Secțiune intitulată „Cum obții cheia de autorizare”Intră pe rotld.ro și din secțiunea Domenii selectează Administrare - Online.

Introdu numele domeniului .ro, parola, bifează Captcha și acordul pentru prelucrarea datelor, apoi apasă Continuă.

Dacă nu știi parola contului RoTLD, apasă pe Resetare Parolă. Introduci numele domeniului, bifezi Captcha și apeși Continuă.

Vei primi un mesaj de forma:
Un mail cu informații despre resetarea parolei a fost trimis la adresa de mail a deținătorului dreptului de folosință al domeniului. Vă rugăm să verificați acest email.
Când ai primit mailul, dă click pe linkul de resetare și setează parola nouă. Apoi te poți loga cu numele domeniului și parola nouă.
Odată intrat în cont, accesează Transferuri → Transfer la alt registrar.

Apasă pe butonul Click aici pentru a obține mailul cu cheia de autorizare necesară transferului de la registrarul X la un nou registrar.
Cheia este transmisă automat de RoTLD în contul de email al deținătorului domeniului.

Cheia permite mutarea domeniului. Nu o publica și nu o trimite altcuiva decât noului registrar (sau echipei Simplenet, dacă alegi metoda prin suport).
Transfer prin comandă în zona de client
Secțiune intitulată „Transfer prin comandă în zona de client”- Dacă nu ai încă cont, creează unul pe my.simplenet.ro.
- Deschide lista de domenii: my.simplenet.ro/clientarea/domains/ (sau Servicii → Domenii din meniu).
- Apasă Transfer Domenii în Masă.
- Introdu domeniul și cheia pe același rând, în formatul
exemplu.ro:CheiaDeAutorizare(domeniul, două puncte, apoi cheia primită de la RoTLD). Pentru mai multe domenii, câte un rând pe domeniu. - Apasă Trimite.

Comanda de transfer este gratuită. Domeniul nu se prelungește cu un an; după finalizare apare în listă cu data de expirare pe care o avea deja.
Transfer prin suport
Secțiune intitulată „Transfer prin suport”Dacă preferi să nu plasezi comanda singur, ne poți trimite cheia și facem noi transferul - tot gratuit, tot fără prelungire.
- Dacă nu ești deja client, creează un cont în zona de client.
- Deschide un tichet de suport în care soliciți transferul, comunici numele domeniului și cheia de autorizare.
Dacă ești deja client, e suficient tichetul cu domeniul și cheia.
După transfer
Secțiune intitulată „După transfer”Domeniul apare în lista ta. Verifică nameserverele și reînnoirea automată. Transferul registrarului nu schimbă automat DNS-ul și nu mută site-ul sau căsuțele de email.