Politica de Utilizare Acceptată

Actualizat ultima dată · 2 octombrie 2026

Prezenta Politică de Utilizare Acceptată a serviciului de găzduire (denumita in cele ce urmeaza „politica”) a fost construita cu scopul de a proteja si de a ajuta clientii, in privinta carora SIMPLENET va incerca sa asigure cele mai bune conditii de functionare a serviciului de găzduire, impiedicand in acelasi timp ca reteaua Internet sau tertele persoane sa fie afectate in vreun fel.

Urmatorul set de reguli cuprinde atat obligatii ale clientilor in ceea ce priveste utilizarea Serviciului Shared Hosting furnizat de SIMPLENET cat si exemple de modalitati in care SIMPLENET poate interveni in vederea preintampinarii sau limitarii pagubelor de orice fel.

Domeniul găzduirii cPanel

1. Limita privind găzduirea unui website de mici dimensiuni se aplică exclusiv pachetelor de găzduire cPanel. În acest context, un website de mici dimensiuni este un website simplu, cu maximum 100.000 de afișări pe lună, care nu necesită configurări complexe software sau hardware ale serverelor. Aceasta restrictie este impusa de faptul ca aplicatiile clienților trebuie sa aiba o serie de caracteristici similare pentru a putea fi gestionate eficient. Decizia daca un site se incadreaza sau nu in aceasta categorie este in intregime la latitudinea SIMPLENET si va fi prezentata in detaliu prin ofertele SIMPLENET.

Calitatea serviciilor

2. SIMPLENET va depune toate eforturile rezonabile pentru a asigura tuturor clientilor un nivel ridicat de calitate a serviciilor, dar isi rezerva dreptul de a rezilia contractul cu acei clienti care, prin activitatea aplicatiilor gazduite pe serverele SIMPLENET ori prin actiunea proprie de orice fel, afecteaza capacitatea SIMPLENET de a oferi servicii de calitate.

Limitele de resurse

3. Pachetele de găzduire au limite de resurse care se aplică automat, atât pentru cPanel, cât și pentru găzduirea premium. Epuizarea resurselor disponibile poate produce erori 503 și poate afecta accesul la site. Resursele alocate nu garantează un anumit nivel de performanță; consumul depinde de aplicație, de configurare și de cererile procesate.

Pe pachetele premium Business, Publisher și eCommerce, limitele de CPU și RAM se aplică fiecărui site separat. Spațiul de stocare și numărul de conturi email sunt limite totale per pachet. La VPS, vCPU, RAM și stocarea sunt alocate întregii instanțe.

Controlul consumului de resurse

4. Simplenet aplică limite pentru resurse precum CPU, RAM și I/O, pentru a controla consumul și influența reciprocă a site-urilor găzduite. Pachetele premium au limite mai permisive decât găzduirea cPanel, dar acestea se aplică automat și pe platforma premium.

În cPanel, Clientul poate consulta consumul la Resource Usage, conform ghidului pentru consumul de resurse. Panoul Enhance folosit pentru găzduirea premium nu oferă Clientului o secțiune pentru vizualizarea consumului de resurse. Pentru verificarea acestuia, Clientul poate contacta echipa de suport Simplenet.

Utilizarea emailului

5. Simplenet nu oferă un serviciu de mass-mailing. Pentru găzduirea cPanel se aplică următoarele limite de utilizare a emailului:

  • maximum 250 de emailuri per domeniu pe oră;
  • maximum 500 de emailuri către destinatari diferiți pe oră;
  • maximum 500 de emailuri per adresă în 24 de ore;
  • maximum 5 emailuri pe minut trimise prin scripturi PHP.

Limitele se aplică individual sau combinat. Sunt permise maximum 20 de conexiuni simultane de la același IP. Aceste limite nu permit trimiterea de emailuri nesolicitate, interzisă la punctul 7.

Pentru găzduirea premium Business, Publisher și eCommerce se aplică următoarele limite:

  • maximum 100 de mesaje pe oră pentru fiecare expeditor SMTP autentificat, adică fiecare căsuță email;
  • maximum 100 de mesaje pe oră pentru fiecare site care trimite prin PHP mail() sau sendmail.

Simplenet nu oferă servicii de email pe VPS. Pentru căsuțe email și mesajele trimise de site-urile de pe VPS este necesar un furnizor extern. Limitele acestuia se stabilesc în condițiile serviciului ales.

Pentru găzduirea cPanel și găzduirea premium, dacă IP-ul intră în liste de protecție antispam, taxa de delistare este de 100 EUR. Dacă o întreagă clasă de IP-uri este introdusă în aceste liste, Simplenet își rezervă dreptul de a rezilia contractul, impunând Clientului plata de daune-interese de 500 EUR. Aceste sume se aplică ambelor categorii de găzduire.

Limitele spațiului

6. SIMPLENET va impune o serie de limitari ale spatiului ocupat pe server sau pentru casutele de email, pentru protectia impotriva script-urilor automate generate sau aflate la nivelul aplicatiei Clientului, care afecteaza sau pot afecta buna functionare a unui server.

Activități care pot duce la reziliere

7. Urmatoarele activitati pot conduce la rezilierea contractului:

- Utilizarea in Exces a resurselor de orice fel ale serverului pentru mai mult de 3 zile calendaristice;
- stocarea de fisiere care nu au legatura cu website-ul gazduit sau cu functionalitatile acestuia, de tipul: backupuri personale, fisierelor video, audio, kituri de programe, etc;
- publicarea de materiale care incalca drepturile de autor sau contravin legilor in vigoare;
- trimiterea de email-uri nesolicitate in orice cantitate sau cu orice continut. In cazul in care se primeste o plangere in acest sens, SIMPLENET isi rezerva dreptul de a decide unilateral validitatea acesteia si de a actiona în consecinta, prin suspendarea Serviciilor sau rezilierea contractuala;
- depășirea limitelor de utilizare a emailului prevăzute la punctul 5;
- executarea de orice fel de actiuni ilegale: phishing, cracks, serials, warez, propagarea de virusi, botnets, utilizarea de exploit-uri de browser, aplicatii de tip trojan horse etc. Toleranta pentru astfel de activitati va fi zero iar detectarea acestui gen de comportament va atrage dupa sine contactarea organelor abilitate pentru Investigatii, chiar inaintea notificarii clientului, SIMPLENET depunand toate eforturile pentru a colabora eficient cu autoritatile in vederea pedepsirii acestui gen de activitati ilegale;
- executarea sau utilizarea de aplicatii de tip tracker BitTorrent;
- executarea de activitati de atac asupra unor terte persoane folosind tehnici de tip Denial of Service sau folosirea in orice fel a retelei ori serviciilor SIMPLENET pentru atacul unor terte persoane sau echipamente;
- utilizarea serviciului pentru obtinerea de acces neautorizat asupra sistemelor informatice;
- utilizarea serviciului pentru a efectua port scans sau alte proceduri invazive sau non-invazive, asupra echipamentelor din reteaua SIMPLENET sau din alte retele;

In cazuri extreme sau la cererea organelor abilitate, SIMPLENET va actiona imediat pentru limitarea impactului asupra altor clienti, prin Suspendarea Serviciului ori rezilierea contractului cu respectivul client.

Revânzarea serviciilor

B. Clienții pot revinde pachetele de găzduire Simplenet în baza contractului standard al pachetului, fără un contract separat de Reseller. Condițiile de utilizare se aplică și pachetelor revândute.

Responsabilitatea pentru aplicații

9. Clientul isi asuma intreaga responsabilitate pentru aplicatiile personale ce beneficiaza de gazduire pe serverele SIMPLENET.

Clientul nu va implica SIMPLENET in niciun fel in transmiterea de material denigrator, sexual, rasial, extremist în conditiile legilor in vigoare.
SIMPLENET nu isi asuma obligatia de a monitoriza clientii sai sau ai altora pentru respectarea prezentei Politici.

Raportarea abuzurilor

10. SIMPLENET incurajeaza utilizatorii care sunt afectati de actiuni ale clientilor SIMPLENET prin care este incalcata prezenta Politica, sa transmita un email catre contact(at)simplenet.ro cu toate detaliile necesare identificarii clientului și a situatiei de abuz.

Măsuri pentru încălcarea politicii

11. Daca prezentele dispozitii nu sunt respectate SIMPLENET va putea:
- avertiza utilizatorul prin transmiterea unui email;
- suspenda serviciul;
- impune despagubiri banesti;
- elimina continutul care nu respecta prezenta Politica sau care incalca drepturile tertilor ori legile in vigoare;
- lua orice actiuni necesare impuse de situatia in sine, in vederea prevenirii sau limitarii pagubelor.