• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to footer

Simplenet

Găzduire WordPress

  • Prețuri
    • Găzduire shared
    • Găzduire managed
  • Studii de caz
  • Resurse
    • Tutoriale video
    • Teme WordPress
    • Optimizare WordPress
    • Experți WordPress
    • Pluginuri WordPress
    • Blog Simplenet
  • Suport
    • Baza de cunoștințe
    • Deschide un tichet
  • Login clienți

Noua politică de înregistrare și mentenanță anuală pentru domeniile .ro

3 octombrie 2017

Facebook0Tweet0LinkedIn0

Vă prezentăm mai jos comunicatul oficial al ICI București (rotld.ro) referitor la noua politică de înregistrare și mentenanță anuală pentru domeniile .ro.

Ca urmare a consultărilor cu partenerii din data de 18.01.2017, care au avut loc la sediul ICI București și pe baza rezultatelor chestionarului „Consultări privind principiile de reglementare a domeniilor .ro” inițiat de MCSI la data de 27.05.2017, Consiliul de Administrație al ICI-București a aprobat în data de 14.07.2017 introducerea serviciului de înregistrare și mentenanță anuală pentru domeniile „.ro”.

Astfel:

  • Sistemul de domenii „.ro” va fi aliniat la necesitățile serviciului de mentenanță anuală la data de 01.03.2018.
  • Începând cu 01.03.2018, deținătorii (registranții) de domenii „.ro” vor putea să achite contravaloarea serviciului de mentenanță pentru perioada dorită de minim 1 an și maxim 10 ani.
  • Tariful practicat de registrul de domenii „.ro” va fi de 6 EUR/an, fără TVA (tariful care va fi oferit registrarilor acreditați ROTLD). Valoarea tarifului a fost stabilită la nivelul pieței europene din domeniu, ajustată la veniturile și la puterea de cumpărare a românilor.
  • Tariful practicat de către registrarul ICI București (vânzare directă pe site-ul www.rotld.ro) va fi de 12 EUR/an + TVA.
  • Data de expirare a domeniilor se va calcula ținând cont de principiul conform căruia vechea taxă de înregistrare trebuie să acopere minim 5 ani de mentenanță, astfel:

– domeniile înregistrate înainte de 01.03.2013 vor primi minim 3 luni perioada de grație pentru plata serviciului de mentenanță, astfel încât primele domenii vor expira începând cu 01.06.2018.

– se vor adăuga 5 ani la data cea mai recentă dintre data înregistrării domeniului și data ultimului transfer al dreptului de utilizare (domain trade). Exemplu: dacă domeniul a fost înregistrat în data de 01.01.2015 și între timp nu a existat niciun transfer al dreptului de utilizare, atunci domeniul va expira pe 01.01.2020; daca domeniul este înregistrat în 01.01.2015 și transferat în 01.01.2017, atunci domeniul va expira în 01.01.2022.

– dacă data de expirare rezultată este anterioară datei de 01.06.2018 (ex. domeniul înregistrat în 01.01.2010 va avea data de expirare 01.01.2015), data de expirare va fi distribuită pe o perioadă de 6 luni, începând cu 01.06.2018 pană în 30.11.2018 pe baza lunii calendaristice a datei de înregistrare, prin gruparea a câte doua luni și păstrarea zilei calendaristice conform tabelului de mai jos:

tabel rotld.ro

tabel

Această distribuție a domeniilor mai vechi de 5 ani pe o perioadă de 6 luni a avut în vedere oferirea posibilității ca fiecare deținător de domenii „.ro” să poată să reînnoiască domeniul în situația în care dorește acest lucru.

Principalele considerente care au stat la baza deciziei de introducere a serviciului de înregistrare și mentenanță anuală sunt:

1. Alinierea la practica europeană. În Europa, în mod treptat, toate țările au trecut la înregistrarea pe perioadă limitată de timp a domeniilor cod de țară și reînnoirea în cazul în care solicitantul dorește folosirea în continuare a numelui. În prezent, România este singura țară din Europa care nu a introdus un tarif de mentenanță anuală pentru domenii;

2. Respectarea bunelor practici și a recomandărilor ICANN, entitatea care coordonează procesul de reglementare al Internetului la nivel mondial și la care ICI Bucuresti este membru și parte interesată (stakeholder) din 1993;

  • Asigurarea fondurilor necesare dimensionării infrastructurii IT și creșterea securității și fiabilității;
  • Implementarea sistemului de înregistrare și mentenanță anuală are de asemenea avantajul că va duce la deblocarea numelor de domenii „.ro”, care au fost înregistrate în aproximativ 25 de ani de existență a domeniului „.ro”, și care în prezent nu mai sunt folosite, fie că firmele ce le-au solicitat au dispărut, fie că persoana care le- a solicitat nu mai are nevoie de acele nume în prezent;
  • Un volum mare de domenii înseamnă și un volum mare de resurse necesare. La nivelul serviciului la care s-a ajuns în ultimii 24 de ani, este aproape imposibil ca mentenanța și securitatea sistemelor să se bazeze doar pe veniturile din înregistrările domeniilor noi, acesta având un trend descrescător;
  • Contravaloarea serviciului de înregistrare și mentenanță va duce la posibilitatea asigurării securității și stabilității serviciului RoTLD, având în vedere că mediul virtual este din ce în ce mai agresiv asupra Internetului;

Similare

Din categoria: Noutati

Simplenet

Mai mult decât găzduire

Dezvoltă-ți afacerea online pe o fundație solidă, optimizată pentru WordPress. Testează gratuit 10 zile.

Vezi pachete

Articol anterior: « Vulnerabilități în pluginurile WordPress – 29 septembrie 2017
Articolul urmator: Vulnerabilități în pluginurile WordPress – 30 noiembrie 2017 »

Reader Interactions

Comentarii

  1. Adrian a zis

    6 februarie 2018 la ora 23:05

    Salut! Am construit un instrument prin care putem verifica cand ne expira domeniile. De asemenea avem posibilitatea sa inregistram domeniul pentru a fi notificati inainte cu o saptamana sa expire.
    Enjoy :)

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Footer

Simplenet

Ajutăm antreprenorii online să aibă site-uri WordPress mai rapide și mai scalabile, să economisească bani și să accelereze dezvoltarea afacerii lor online.

Articole recente

O scurtă incursiune în lumea modulelor și a codurilor speciale ale temelor WordPress

17 noiembrie 2020

Cum să-ți adaptezi strategia de marketing în timpul pandemiei

10 noiembrie 2020

Cum să procedezi pentru ca vizitatorii site-ului tău să vadă cât mai multe pagini?

3 noiembrie 2020

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 486 de abonați

Copyright © 2021 Simplenet Hosting srl

  • Despre noi
  • Contact
  • Termeni și condiții de utilizare
  • Politica de confidențialitate
  • ANPC
  • SOL