# Cum creezi o adresă de email din cPanel

Pentru a crea o adresă de email din cPanel trebuie să mergi la Email Accounts, să apeși pe Create, să completezi adresa (nume @ domeniu) și parola, apoi apeși butonul Create. Simplu.

Pentru instrucțiuni mai detaliate privind procesul de creare a unei adrese de email din cPanel, continuă să citești mai jos.

## Tutorial creare adresă email (video + text)

https://youtu.be/Nk6j5G3RRV0 

Ai un domeniu propriu și vrei să folosești o adresă de genul contact@firma-ta.ro sau numele-tău@domeniul-tău.ro?

Dacă ai hosting cu cPanel, adresele de e-mail se pot crea direct din panoul de control cPanel, în mai puțin de un minut.

### Pasul 1 - intră în cPanel

[Accesează panoul de control](https://simplenet.ro/docs/conectare-cpanel-simplenet/) folosind linkul furnizat de firma ta de găzduire. Te autentifici și intri în interfața cPanel.

### Pasul 2 - accesează **Email Accounts**

În pagina principală cPanel, caută secțiunea numită **Email**. Acolo vei găsi opțiunea **Email Accounts**. Dă click pe linkul Email accounts.

![email accounts in cPanel](https://simplenet.ro/wp-content/uploads/2025/06/email-accounts-cpanel.webp)Dacă nu o vezi imediat, scrie „email” în bara de căutare din cPanel.

### Pasul 3 - creează o adresă nouă

Odată ajuns în **Email Accounts**, click pe butonul **Create** (de obicei în dreapta sus).

![creare email in cpanel](https://simplenet.ro/wp-content/uploads/2025/06/create-email-cpanel.webp)Se va deschide un formular cu câteva câmpuri simple:

- **Domain** – alege domeniul pentru care vrei să creezi adresa (dacă ai mai multe domenii în cont)
- **Username** – partea din fața adresei (ex: contact, vânzări, nume.prenume etc)
- **Password** – setează o parolă puternică sau folosește generatorul de parole

![informatii adresa email in cPanel](https://simplenet.ro/wp-content/uploads/2025/06/informatii-adresa-email-cpanel-650x595.webp)La secțiunea de Optional Settings poți seta:

**1. Storage Space** – poți lăsa valoarea default sau poți seta un spațiu personalizat

**2.** **Automatically Create Folders for Plus Addressing**

Aici ai două opțiuni:

- **Automatically Create Folders** - dacă trimiți emailuri la o adresă de tipul exemplu+facturi@domeniu.ro, cPanel va crea automat un folder numit facturi în căsuța poștală a contului. Emailurile trimise la acea adresă vor ajunge direct în acel folder. Este util pentru organizare.
- **Do Not Automatically Create Folders** - bifează această opțiune dacă știi că nu folosești plus addressing. Toate mailurile vor ajunge în Inbox.

**3.** **Send a welcome email with instructions to set up a mail client**

Dacă lași bifată această opțiune, se va trimite automat un mesaj către noul cont creat, cu pași pentru a configura adresa într-o aplicație de email (Thunderbird, Outlook, pe telefon).

Click pe **Create** când ai completat toate câmpurile.

![optional settings pentru creare adresa de email din cPanel](https://simplenet.ro/wp-content/uploads/2025/06/optional-settings-creare-adresa-email.webp)## Cum accesezi căsuța de e-mail

După ce creezi adresa, revii în lista de conturi. Acolo vei vedea noul cont creat și un buton **Check Email**.

![check email cpanel](https://simplenet.ro/wp-content/uploads/2025/06/check-email-cpanel.webp)Apasă pe butonul Check email și se va deschide interfața de email Roundcube de unde poți să începi să trimiți/primești e-mailuri.

## Configurare în aplicații externe

Dacă vrei să folosești Outlook, Apple Mail sau un client mobil, apasă pe **Connect Devices** din dreptul adresei tale de email.

![connect-devices-cpanel-in-email-accounts](https://simplenet.ro/wp-content/uploads/2025/06/connect-devices.webp)Vei vedea acolo toate setările IMAP/POP3/SMTP necesare pentru configurarea manuală. Majoritatea clienților folosesc IMAP cu SSL. Asta asigură sincronizarea între toate dispozitivele și conexiunea criptată.

## De reținut

Spațiul de stocare pentru e-mail se consumă din spațiul total al contului tău de găzduire. Poți vedea [spațiul total ocupat din cPanel](https://simplenet.ro/docs/verifici-spatiu-stocare-cpanel/) în secțiunea Disk Usage, iar spațiul ocupat de emailuri în Email Disk Usage.

Backup-urile făcute automat în fiecare noapte includ și e-mailurile, iar acestea se pot restaura din cPanel, din secțiunea Acronis Backup.

Protecția anti-spam este activă în mod default pentru toate adresele de email. Dar dacă observi probleme legate de spam, poți ajusta filtrele din secțiunea cPanel &gt; **Professional Spam Filters**.

Ca întotdeauna, dacă ai nevoie de ajutor, nu ezita să [contactezi](https://simplenet.ro/contact/) echipa de suport Simplenet.