• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to footer

Simplenet

WordPress Hosting România

  • Găzduire web
    • Shared
    • WordPress
    • WooCommerce
  • Mentenanță
  • Optimizare
  • Blog
  • Suport
    • Baza de cunoștințe
    • Deschide un tichet
  • Zonă clienți

Cele 3 componente avansate ale găzduirii

19 mai 2016

Găzduirea este văzută ca un tot unitar dar de fapt există 3 componente care pot fi furnizate de aceeași firmă sau de către firme diferite:

  • DNS hosting – găzduirea DNS
  • Web hosting – găzduirea aplicației web
  • Email hosting – găzduirea adreselor de email

Găzduire DNS

Nameserverele asociate unui domeniu ne spun ce furnizor oferă găzduirea DNS pentru domeniul respectiv.

De exemplu, dacă domeniul ionpopescu.ro are asociate nameserverele Simplenet înseamnă că Simplenet îi oferă găzduire DNS. Asta înseamnă că intrările DNS sunt controlate de pe serverele Simplenet, mai exact din cPanel-ul aferent clientului, de la secțiunea Advanced Zone Editor.

advanced zone editor

Alte firme care oferă găzduire DNS poate au alt panou de administrare, nu neapărat cPanel.

Găzduire web

Aceasta reprezintă găzduirea efectivă a site-ului, fie că e vorba de o aplicație complexă PHP/MySQL cum e platforma WordPress sau doar un simplu fișier HTML.

Din cPanel, de la Advanced Zone Editor, se pot modifica intrările DNS (A, CNAME, TXT etc).

Intrarea A are ca valoare o adresă IP, dacă are IP-ul serverului Simplenet înseamnă că tot Simplenet îi furnizează și găzduire web. Acesta este situația standard în cazul găzduirii shared, furnizorul de găzduire web fiind același cu cel de găzduire DNS.

Intrarea A poate fi însă modificată, poate avea și alt IP, al unui alt server, de la orice altă firmă de găzduire, și atunci site-ul se va încărca de pe serverul respectiv.

Asta înseamnă că poți avea găzduire DNS la firma X și găzduire web la firma Y, fără nicio problemă.

cpanel dns entries

Găzduire mail

A treia componentă este găzduirea email-ului și e controlată de intrările MX. Sunt tot intrări DNS dar in mediul shared, cu cPanel, nu sunt controlate de la Advanced Zone Editor, ci separat, de la MX Entry.

Dacă sunt setate MX-urile Simplenet atunci înseamnă că tot Simplenet îi furnizează și găzduire email, iar dacă sunt setate alte MX-uri înseamnă că email-ul e găzduit la o altă firmă.

mx entries

Găzduirea email-ului este cea mai dificilă componentă, din această cauză soluțiile de găzduire email profesionale costă de obicei mai mult decât găzduirea shared.

Toate aceste 3 componente pot fi separate, poți avea găzduire DNS de la Cloudflare, găzduire web de la Simplenet și găzduire mail de la Google Apps, de exemplu.

Când și de ce ar trebui separate

Pentru majoritatea site-urilor, situația standard, în care toate componentele găzduirii sunt furnizate ca un serviciu unitar, este suficientă și nu este nevoie de o separare.

Există însă și cazuri în care unele site-uri au nevoi speciale.

De exemplu, un site mic de prezentare al unei firme poate avea găzduire web si DNS pe o soluție shared ieftină, neavând trafic mare.

Însă pentru firma respectivă email-ul este „business critical” iar limitările unei soluții shared nu sunt satisfăcătoare. Astfel, se optează pentru o soluție de găzduire email profesională, cum ar fi Google Apps.

Un alt exemplu, un blog sau ziar online cu trafic foarte mare are nevoie de o găzduire web axată pe performanță și scalabilitate dar nu are mare nevoie de e-mail.

Astfel, găzduirea email-ului se poate ține pe o soluție shared, ieftină, în timp ce găzduirea web se poate face pe un server fără cPanel, fără alte aplicații inutile instalate, cu un setup personalizat, gândit special pentru a ține cât mai mult trafic.

Din categoria: Despre găzduire

Simplenet

Soluții de găzduire WordPress, mentenanță și optimizare performanță.

Ajutăm antreprenorii online să aibă site-uri WordPress mai rapide și mai scalabile, să economisească bani și să accelereze dezvoltarea afacerii lor online.

Află mai multe

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Footer

Simplenet

Ajutăm antreprenorii online să aibă site-uri WordPress mai rapide și mai scalabile, să economisească bani și să accelereze dezvoltarea afacerii lor online.

Articole recente

Cum să personalizezi pagina de start a unui website

23 mai 2022

Care este diferența dintre Pagini și Postări în WordPress?

21 februarie 2022

O alternativă pentru Google Workspace / G Suite legacy free edition

14 februarie 2022

Cat plătește o companie pe un site construit cu WordPress?

7 februarie 2022

10 newslettere pentru programatori care merită citite

31 ianuarie 2022

Servicii

  • Găzduire web
  • Găzduire shared
  • Găzduire WordPress
  • Găzduire WooCommerce
  • Optimizare WordPress
  • Mentenanță WordPress

Info

  • Despre noi
  • Contact
  • Termeni și condiții de utilizare
  • Politica de confidențialitate
  • ANPC
  • SOL

Copyright © 2022 Simplenet Hosting srl